Istoricul Scolii

Istoria Şcolii Generale Nr. 2 Mediaş este legată de istoria oraşului încă din anul 1932. Până în acest an, singura şcoală pentru români a fost Şcoala Primară de Stat Nr.1, actuala Şcoală “Mihai Eminescu”. Dar pentru copiii românilor din cartierul “Gropi” (azi-cartierul Moşnei), acea şcoală era prea departe, iar părinţii, ocupaţi cu gospodăria, nu îi puteau însoţi. Apoi, cu timpul, şcoala a devenit neîncăpătoare  pentru mulţimea de copii ce îi bătea la poartă.


Astfel, în luna octombrie a anului 1932, constatându-se că există un număr prea mare de elevi înscrişi la Şcoala Primară Nr.1, s-a aprobat de către Serviciul Local de Învăţământ Cluj  “dezbinarea Şcolii Primare de Stat Nr. 1 cu trecerea posturilor 12, 13 şi 14 la Şcoala de Stat Nr. 2” (din Registrul intrări-ieşiri 1932/1934, adresa nr. 34471/32, arhiva şcolii).

Această nouă şcoală, cu patru clase mixte şi patru învăţători,  a funcţionat până în anul 1936 într-un local închiriat de Primăria oraşului în str. Avram Iancu nr. 2. Cu girarea direcţiunii a fost delegat învăţătorul Ioan Biriş, transferat de la cealaltă şcoală românească.

În 25 octombrie 1932, locuitorii din “Gropi” participă alături de copiii lor la festivitatea de deschidere a noului an şcolar în prima şcoală primară înfiinţată în cartier. Matricolele au înregistrat, în acel an şcolar, 192 de elevi: în clasa I mixtă -50 de elevi, învăţător  Ioan Rusu;  în  clasa a-II-a – 52 de  elevi, învăţător Ioan Biriş; în clasa a-III-a- 50 de elevi, învăţătoare Elena Crişan; în clasa a-IV-a- 40 de elevi, învăţătoare Eugenia David. Patru apostoli care îşi îndeplineau menirea în două săli de clasă şi o cancelarie; fără nici un material didactic, ei îşi încep activitatea cu 55 de cărţi donate pentru biblioteca şcolii de Societatea “Astra”. Cursurile se ţineau alternativ: clasele I şi IV învăţau dimineaţa, clasele II şi III învăţau după-amiaza. Procesele verbale încheiate cu ocazia “conferinţelor lunare ale corpului învăţătorilor” organizate de-a lungul anilor stau mărturie muncii titanice desfăşurate de cei patru inimoşi învăţători. Au fost acumulări  treptate, dar care începeau să traseze chipul noii şcoli: un inventar de 100 de cărţi în biblioteca şcolii (24 febr. 1934); înfiinţarea unei cantine şcolare prin ajutorul acordat de elevi, cantină ce distribuia zilnic 60 de porţii de pâine şi lapte (26 nov. 1934); înfiinţarea unui muzeu al şcolii (18 dec. 1934); confecţionarea de material didactic.

Spaţiul necorespunzător  rămânea însă o problemă acută care era sesizată în toate procesele verbale ale inspecţiilor făcute de către revizorii şcolari. Visul construirii unei clădiri care să asigure condiţii corespunzătoare procesului de învăţământ s-a realizat după ani de stăruinţe ale neobositului şi inimosului învăţător Ioan Biriş. Astfel, în 12 octombrie 1936, este inaugurat noul local (cel al şcolii actuale) printr-o festivitate la care a participat însuşi ministrul învăţământului, dr. C. Anghelescu.

 

Scoala 1936

Terenul pe care s-a construit noua şcoală a fost obţinut de la Şcoala Agricolă care a cedat un teren cu o suprafaţă de 26 ha. în str. Avram Iancu, în schimbul a 23 ha. de păşune din comuna Valea Lungă. Costul total al construcţiei a însumat 3.300.000 lei, din care 2.800.000 lei au fost plătiţi de Primărie, iar 500.000 lei de Ministerul Învăţământului. Clădirea  s-a ridicat sub supravegherea arhitectului P. Rommer şi sub antrepriza ing. A. Roth.

Localul a fost amenajat cu 7 săli de clasă, o sală festivă, 2 cancelarii, 2 săli şi un vestibul pentru Grădiniţa de copii nr. 2, sală specială pentru bibliotecă şi un subsol unde s-au organizat muzeul şcolii, cantina şcolară, un atelier de tâmplărie, un atelier de gospodărie şi locuinţa intendentului. Şcoala a început să funcţioneze cu un număr de peste 300 de elevi organizaţi  în 6 clase mixte.
Şoseaua Moşnei şi-a pierdut de mult bătrânii nuci, căzuţi pradă furtunilor şi securilor, dar la sfârşitul anilor ‘30 s-a împodobit cu un lăcaş în care copiii agricultorilor din “Gropi” descopereau tainele cunoaşterii. Şcoala Primară de Stat Nr. 2 se adăuga acum Şcolii de Agronomie şi Gimnaziului Mixt inaugurat tot în anul 1936.

Un proces verbal întocmit cu ocazia unei inspecţii făcute în anul 1942 cuprinde o descriere extrem de sugestivă a şcolii: “În partea din faţă, vegetaţia de aici, vrednicia de văzut şi de invidiat fură privirea celui mai ursuz trecător, înseninându-i cerul sufletesc.Brazii plantaţi în formă de gard viu, teii răspânditori de miresme, trandafirul îmbătător şi pajiştile recreatoare rămân grăitoare oricui. În spate, o curte spaţioasă înconjurată cu bănci de odihnă, o grădină de zarzavat foarte bine lucrată şi un şir de plopi în anii fragezi ai vieţii...” (din Registrul de procese verbale ale inspecţiilor 1936/1944, proces verbal din 7.07.1941, arhiva şcolii). cei doi tei de la intrarea şcolii au fost plantaţi în 5 aprilie 1937, în onoarea M.S. Regele Carol al II-lea şi odată cu ei s-au mai plantat 8 peri, 17 tei şi 17 plopi donaţi de Institutul Agricol din localitate.

În doar câţiva ani de la inaugurare, Şcoala Primară Nr. 2 a devenit o şcoală model, dată exemplu în materialele revizoratului Şcolar al judeţului Târnava Mare pentru disciplina şi buna organizare ce domneau aici şi, mai ales, pentru activitatea plină de dăruire a cadrelor didactice. Documentele aflate în arhiva şcolii sunt o dovadă a acumulărilor realizate într-o perioadă relativ scurtă. Astfel, în procesul verbal din 25 iunie 1937, încheiat cu ocazia şfârşitului anului şcolar, se consemna continuarea şi extinderea activităţii cantinei şcolare, care oferea unui număr de 60 de elevi săraci, mâncare caldă gătită de elevele claselor a V-a şi a VI-a sub îndrumarea învăţătoarelor. În acelaşi timp, 10 elevi săraci din fiecare clasă primeau zilnic pâine şi miere. O altă preocupare permanentă a constituit-o îmbogăţirea bibliotecii şcolii, numărul volumelor crescând de la 411 în anul 1939, la 847 în anul 1941. Mai mult, fiecare sală de clasă era dotată cu o bibliotecă în care elevii găseau literatură specifică vârstei. fondurile necesare tuturor acestor activităţi proveneau nu numai de la Inspectorat sau din efortul financiar al elevilor, ci şi din donaţii făcute de diverse întreprinderi şi instituţii. Desprindem din arhiva şcolii documente care ne vorbesc despre donaţii făcute de Şcoala Primară Nr. 1 pentru muzeul şcolii noastre; donaţii în alimente din partea Şcolii Tehnice de Aeronautică; donaţii în bani pentru copiii săraci ai şcolii făcute de Şcoala Naţională de Gaz; donaţii în materiale textile primite de la IRTI, pahare primite de la Vitrometan ş.a.m.d.

Educaţia elevilor nu se realiza doar prin activităţi strict şcolare. Se organizau lunar şezători literare la care putea participa oricine era interesat, expoziţii cu lucrări practice ale elevilor, reprezentaţii oferite de corul şcolii condus până în anul 1939 de Mihai Limbăşan, învăţător al Şcolii Primare Nr. 1, apoi de învăţătorul şi poetul George Popa. Potrivit adreselor din arhivă, corul participa şi la slujbele religioase duminicale.

Fiind o şcoală “de tip agricol”, considerată ca atare datorită populaţiei şcolare provenite dintr-un mediu agrar, problema frecvenţei se transforma într-o adevărată luptă a dascălilor pentru reducerea numărului de absenţe. Cele mai multe absenţe se datorau părinţilor care reţineau copiii acasă pentru muncile agricole. De la declararea unei vacanţe de o săptămână (în toamna anului 1937), vacanţă impusă de numărul mare de elevi reţinuţi de părinţi acasă, şi până la amenzi aplicate aceloraşi părinţi, iată doar câteva din metodele folosite pentru eliminarea acestor abateri.

În perioada interbelică, activitatea şcolară nu a fost lipsită de implicaţii politice. În 18 oct. 1937, în  conformitate cu Directiva Generală Nr.1 O.E.T.R., pag.34, art.4, s-a înfiinţat în şcoală organizaţia străjeri-lor numită “Stol”. Membrii ei au editat începând cu anul 1938 o revistă cu ace-laşi nume, iar multe din acţiunile cadrelor şi elevilor  s-au desfăşurat sub semnul  “Străjeriei”

Schimbările din viaţa politică au determinat  schimbări  şi în viaţa şcola-ră. Al doilea război mondial a adus cu sine o serie de modificări  în structura personalului didactic. Unii dintre învăţători au fost concentraţi, apărând astfel fluctuaţii atât în cadrul personalului, cât şi în desfăşurarea programului şcolar. În anul 1940, în numeroase şcoli din ţară s au înfiinţat posturi pentru dascălii refugiaţi din Ardealul cedat Ungariei. Nici Şcoala Primară Nr. 2 n a făcut excepţie, prin adresa nr. 243/10.10.1940 fiind repartizate aici 7 cadre didactice din Oclad Odorhei, Gheorghieni Ciuc, Baţa Someş, Gălăuţaşi Mureş , Baia Mare. În 16 martie 1941, şcoala a organizat o şezătoare publică la care intrarea a fost “benevolă, pe măsura posibilităţilor fiecăruia “, iar venitul realizat a fost destinat ajutorării a doi copii din Trăsnea, ai căror părinţi fuseseră omorâţi de horthyşti . “Publicul românesc din Mediaş a ţinut să ia parte într un număr impresionant, populând sala până la refuz. S a încasat suma de 3000 lei expediată Inspectoratului Şcolar Judeţean” (proces verbal din 17 martie 1941, arhiva şcolii).

De asemenea, sunt impresionante eforturile elevilor şi ale dascălilor lor, făcute pentru ajutorarea armatei române. Deşi elevii erau “săraci şi în cea mai mare parte lipsiţi de cele mai elementare mijloace materiale” (proces verbal din 30 nov. 1939), ei au contribuit la strângerea de fonduri băneşti şi de materiale pentru armată. Aceste ajutoare  săpun, tutun, bani , oricât de nesemnificative par la prima vedere, au trezit probabil în sufletul soldaţilor aceeaşi emoţie pe care o simţim noi azi, când citim adresa trimisă de Regimentul 4 Cavalerie:

În anul 1941, printr un ordin al Ministerului Învăţământului, şcolile evreieşti au fost închise, iar arhivele lor au fost preluate de către şcolile româneşti. Şcoala Primară Nr.2 a fost autorizată să preia toate actele aparţinând Şcolii confesionale evreieşti din Mediaş (proces verbal încheiat între dir. Serene Rosenstein şi dir. Ioan Bucur, 8 dec. 1941).

Vremuri tulburi în care dascălii nu şi au uitat o clipă menirea. Programul şcolar era respectat, mai mult, copiii erau îndrumaţi şi în alte domenii decât cele strict şcolare. De la preocuparea de a le asigura elevilor lipsiţi de condiţii materiale un minim de igienă, conducându i săptămânal la baia publică, până la însoţirea elevilor la slujbele religioase duminicale; de la editarea unei reviste a şcolii, “Caet” (1941), care se adăuga revistei “Stol”(1938), până la strângerea de ajutoare pentru copiii săraci  (31.312 lei adunaţi în dec. 1941); de la colectarea de plante medicinale, până la donaţii băneşti pentru ridicarea unor monumente în Blaj şi în com. Cunţa, jud. Sibiu; acestea sunt doar câteva fragmente din care se poate prefigura imaginea vieţii interne a Şcolii Primare de Stat Nr.2. O viaţă plină de iniţiativă, de dăruire şi de pasiune care se datora unor oameni tineri, dar nu lipsiţi de experienţă, învăţători care până în anul 1946 au primit  fără excepţie  gradul didactic I, gradul superior şi gradaţii de merit.

Acest colectiv era format din învăţători care aveau vârste cuprinse între 25 30 de ani, singurul mai în vârstă fiind Ioan Biriş, directorul şcolii în perioada 1932 1941. Ioan Biriş a intrat în învăţământ în anul 1903, s a titularizat după doi ani, iar în 1923 a obţinut gradul didactic I. Învăţător format la Şcoala Normală din Blaj, el a pus de multe ori planul prifesional înaintea celui familial (deşi avea o familie formată din 7 membri). La pensionare, Ioan biriş a lăsat în urmă o şcoală model cu 292 de elevi care învăţau în 7 săli de clasă sub îndrumarea a 13 învăţători şi o grădiniţă în care 48 de copii erau supravegheaţi de un cadru calificat; o şcoală care avea o sală muzeu, o bibliotecă cu 847 de volume, o cantină pentru elevii săraci, o farmacie, ateliere de gospodărie; o şcoală care devenise mândria locuitorilor din “Gropi”, în care cei mici păşeau pe drumul cunoaşterii, iar adulţii îşi încălzeau sufletele la şezători literare, la conferinţe sau la serbările copiilor lor.

Datele despre perioada 1944/1945 lipsesc. Motivul îl găsim într un proces verbal din 28 martie 1945: “registrele, procesele verbale, parte a cărţilor şi a materialului didactic au dispărut cu ocazia ocupării şcolii de către armata sovietică”.

În anul 1946, Şcoala Nr. 2 funcţiona cu 8 clase primare şi 6 gimnaziale în care erau înscrişi 409 elevi, iar colectivul didactic era format din 16 învăţători, 4 profesori şi o maistră. În şcoală se desfăşura şi un curs de alfabetizare la care participau 72 de cursanţi.

Politica P.C.R. a pătruns tot mai adânc în viaţa şcolară. O mare parte a documentelor din arhiva şcolii este formată din adrese prin care personalul didactic era somat să şi declare averea mobilă şi imobilă, apartenenţa politică şi etnică. Apar planuri de activităţi pioniereşti, material de propagandă comunistă, obligativitatea abonamentelor la “Tânărul leninist” şi la “Scânteia”.

Perioada anilor `70 s a remarcat prin numeroase realizări materiale, care au dezvoltat baza materială a şcolii. S a construit în curte încă o clădire în care au fost amenajate o sală de sport, un laborator de fizică  chimie şi patru săli de clasă. În corpul vechi, unele săli au fost transformate în cabinete de geografie, istorie, biologie, cărora li s au adăugat cabinetul de matematică (1987), cel de limbi străine (1990) şi cel de informatică (1997). Tot în această perioadă a fost betonată curtea, din necesităţi de ordin practic.

Din anul 1984, Şcoala a primit ca anexă imobilul din str. A.Iancu nr.12. Acest imobil a fost construit în anul 1909, de fratele mamei poetului Octavian Goga, care apoi a mostenit clădirea în timpul când Goga a fost prim-ministru, iar apoi, pentru o scurtă perioadă,Ministrul Învăţământului (încheierea 133 din anul 1939 cf. C.F.)

 

                                                                                                                                      Prof. Daniela Lăpădat

Ultima oră!